E-mail:
Parola:
    Ai uitat parola? | Înregistrare

Principală » Fişiere » Simulator


2Parale.ro

Fifa 2013
2012-11-17, 21:36

Fifa 2013

Zilele acestea se lansează cea mai nouă ediţie a celui mai cunoscut joc electronic de fotbal. ProSport a pătruns în premieră în studioul Electronic Arts din Bucureşti, unde 1.000 de români lucrează pentru mai multe jocuri EA, printre care şi FIFA 13. Deşi de afară pare mai mult o joacă decât o meserie, realitatea e cu totul alta

Într-un moment în care fotbalul românesc merge prost, iar economia chiar mai rău, există un loc în Bucureşti unde fotbalul produce şi succes, şi bani
Este studioul Electronic Arts România, parte a uneia dintre companiile de top pe plan mondial în producerea de jocuri video


Cine n-a auzit încă "EA Sports, it's in the game" probabil n-a jucat niciodată fotbal pe calculator, consolă sau, mai nou, mobil. Dar cu siguranţă e în minoritate. E inevitabil să fi dat peste FIFA, jocul numărul 1 în domeniu. Zilele acestea se lansează cea mai nouă versiune - FIFA 13. Contribuţia României la joc este mai mare ca oricând. Nu, nu sunt mai mulţi fotbalişti români incluşi în joc, nici echipe. La acest capitol rămânem cu Chivu, Pantilimon, Marica, Ştefan Radu şi naţionala. Dar pe lista cu numele care au contribuit la crearea jocului veţi regăsi mulţi români. Cea mai "trendy" versiune a jocului - cea pentru tabele Ipad şi telefoane Iphone - este produsă practic exclusiv în România, unde s-a lucrat şi pentru celelalte variante ale jocului.

Joacă sau serviciu?

ProSport a pătruns în premieră în studioul unde, la prima vedere, te gândeşti că este jobul ideal: eşti plătit să te joci! "E o imagine pe care o ai inevitabil. De asta m-am apucat de meseria asta. Dar e o meserie foarte serioasă, care presupune o mare expertiză şi o mare pasiune pentru ce faci", ne spune Dan Teodorescu, senior producer în cadrul EA. Când urcăm la etajul al şaselea al clădirii care găzduieşte sediul EA România ne rămâne însă senzaţia de serviciu la care te joci. La intrare, un ecran gigantic în formă de Iphone rulează trailer-uri de jocuri. Intrările în birouri sunt personalizate cu personaje, fraze, imagini din diverse jocuri produse de EA. Nimeni nu e la costum, sacou sau cravată. Pe bioruri e nelipsită câte o jucărioară. Iar majoritatea monitoarelor - şi nu sunt puţine, vă daţi seama! - sunt pornite pe câte-un joc. "Aţi nimerit fix în pauză", vine imediat explicaţia, care iniţial pare convenabilă.

Nu-i amuză bug-urile

Mergând prin studio însă se confirmă. Afli ce misiune grea are un tester, spre exemplu - nu e deloc joacă să repeţi la infinit o mişcare şi să notezi eventualele bug-uri. Pe noi, jucătorii de rând, ne distrează la un moment dat când vedem erorile care, inevitabil, scapă în joc. "Pe noi ne distrează eroarea eventual doar dacă o aflăm înainte de lansare, dacă apare după, nu ne mai amuză. Vrem să livrăm un joc cât mai de calitate. Scopul e să fie perfect". E imposibil să-l provoci pe Dan Teodorescu, chiar dacă insist la un moment dat că un bug poate aduce publicitate gratuită fără să afecteze major jocul. "Dacă a scăpat un bug mă supăr foarte tare". Ok, nu mai insistăm.

La fel cum nu insistăm prea mult să-l scoatem pe un programator din munca pe care o face, chiar dacă biroul său - două posturi de lucru, fiecare cu câte 8-10 monitoare - e ideal pentru fotografii şi imagini. În tot acest timp însă, servere masive testează infinitele posibile variante de joc. Când ai, într-un joc ca FIFA, 22 de jucători care în orice moment pot face o sumedenie de acţiuni, variantele chiar sunt practic infinite. Iar numărul se multiplică o dată cu sumedenia de dispozitive pe care se poate juca acum FIFA: de la PC şi la console, până la o mulţime de telefoane şi tablete, din diverse generaţii, cu diverse configuraţii şi, astfel, posibile probleme. Într-un birou cu zeci de sertare realizăm complexitatea la care s-a ajuns. "Puteţi găsi aici orice device, cu orice sistem de operare, Iphone, Ipad, Android, orice, le avem pe toate". Pare ca un service GSM.

Când ne afăm în vizită, lumea este totuşi ceva mai relaxată, probabil pentru că se află chiar înaintea celei mai importante lansări. FIFA 13 este pregătit, acum tremură eventual doar pentru reacţia publicului. Dar cum primele review-uri, pe baza demo-ului, sunt pozitive, se aşteaptă un succes fără precedent.

Trailer:



Mai multe pe: http://www.prosport.ro/sport-life/special/video-fifa-13-cum-nu-l-ai-mai-vazut-made-in-romania-noutate-absoluta-jocul-se-va-actualiza-permanent-cu-intamplari-din-fotbalul-real-10120028

Categorie: Simulator | Adăugat de: Adrian | Tag-uri: joc, fifa, Review, jocuri, online, Cupe, free, game, 2013, 13
Vizualizări: 711 | Descărcări: 0 | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar