E-mail:
Parola:
    Ai uitat parola? | Înregistrare

Principală » Fişiere » Action


2Parale.ro

Medal of Honor: Warfighter Review
2012-11-30, 18:43

Medal of Honor: Warfighter Review

Iată-ne din nou aici. Clănţănind din dinţi în spatele vreunei baricade artizanale, sau reîncărcând la adăpostul unor saci de nisip înghesuiţi unii în alţii sau poate lunetând terorişti tuciurii din vreun morman de moloz, ultima dovadă a ceea ce a fost cândva o casă modestă într-un colţ nefericit al lumii, acum doar o amintire învălmăşită de fum.

Totul e atât de familiar încât nu lasă loc de inovaţie, nici măcar în doze minore, mini-jocuri noi sau fragmente de gameplay cu un iz de abordare proprie. Medal of Honor s-a întors, tras la indigo după concurenţă, fără prea multe riscuri asumate în numele progresului sau evoluţiei, fără o fizionomie clar distinctă sau vreun as în mânecă.

Ziceţi ce vreţi de seria CoD (şi, în cazul în care aveţi de reproşat ceva, aveţi mari şanse să aveţi dreptate), dar de bine de rău, are o identitate. Nişte marcaje proprii, borne pe care Activision le-a utilizat şi reutilizat până la loc comanda, dar bine.

Au livrat un produs de larg consum care provoacă dependenţe severe milioanelor de clienţi, un urmaş cu production value de blockbuster deşi bate apa în piuă de vreo 5 jocuri încoace, timp în care a clădit un şablon imitat deunăzi de mai toate produsele cu tematică similară. Oamenii şi-au creat o bază şi, în ciuda listei interminabile de reproşuri, pe fâşia lor de shooter arcade cu personalizare a claselor în funcţie de evoluţia în nivel, sunt regi.

Încercarea lui Warfighter de a recupera teren nu e foarte impresionantă, mai ales fiindcă tabela de conţinut e aproape identică: o campanie de câteva ore (nu prea multe, poate chiar mai puţine decât Modern Warfare 3), ticsită cu elemente scriptate menite să introducă un grad de Michaelbayism exploziv (dar în definitiv, ceva mai modeste ca şi valoare de producţie decât avem în CoD), protagonişti interschimbabili (în cazul lui Warfighter, doi), o structură narativă non-liniară şi episodică ce se desfăşoară în zonele fierbinţi aproximativ contemporane, chiar dacă uşor desuete (Somalia, Pakistan, Serbia) şi inamici mulţi şi proşti.

Mai adăugaţi secvenţe de tir sau şofat subminate de un AI în sincron perfect cu norma (adică vai steaua lui) şi avem una bucată single-player Medal of Honor, shooter AAA de sfârşit de 2012.

Apoi, relaţia personală dintre soldaţi nu are timp să se dezvolte în aceeaşi măsură în care campaniile însumate ale lui CoD ne-au apropiat de Soap, Price şi gaşca, astfel încât sucombarea violentă a unui dintre protagoniştii lui Medal of Honor vine ca un balon de săpun gol pe dinăuntru. Și orice tentativă a acestei întorsături de a smulge ceva reacţie emoţională de la jucători va fi întâmpinată probabil cu un căscat şi o privire aruncată peste ceas.

E păcat că sunt atât de multe elemente fade în care s-a investit atâta timp, bani şi tehnologie, pentru că prezentarea, luată ca element separat, a fost făcută în manieră AAA, cu tot ce implică asta. Voice acting-ul e profesionist, muzica atmosferică, animaţiile sugestive, dar în definitiv nu e aplicată destulă imaginaţie nici în mecanica, nici în estetica modului single-player încât să fi meritat efortul de a fi fost produs acest titlu în primul rând.

La lista de trăsături generice poate fi adăugat şi elementul de mini-joc introdus ca repaus între împuşcăturile în masă, şi anume Breach, o manevră prin care spargeţi uşi cu echipa şi timpul încetineşte pentru câteva secunde, timp în care trebuie să împuşcaţi inamici pentru deblocarea unei animaţii introductive diferite pentru exact aceeaşi manevră.

În plus, întreaga tărăşenie e mai scurtă chiar şi decât campaniile de scurt-metraj din CoD. Trei sau patru ore vor fi arhisuficiente terminării jocului. Două ore în care suntem bombardaţi de anunţul că povestea se inspiră din fapte reale – chestiune care nu mi se pare extrem de relevantă pentru cât de palpitantă ar trebui să fie dimensiunea narativă. Reale sau nu, faptele descrise sunt generice, ca şi multe alte elemente din construcţia jocului. Cum ar fi multiplayer-ul.

Joaca în mai mulţi imită sistemele de clase folosite atât în seria CoD, cât şi Battlefield. Opţiunile sunt multe şi stufoase, dar interfaţa nu e nici pe departe ergonomică sau intuitivă, iar deblocările şi evoluţia sunt câteodată greoaie şi nu foarte în ton cu rulajul destul de mare de meciuri. Durata fiecărei partide în majoritatea modurilor de joc e undeva între CoD şi BF, ca şi mărimea hărţilor sau numărul de locuri de pe servere.

Modurile de joc sunt un set mai mult sau mai puţin standard de 4 variaţii pe teme generice – Team Deathmatch, Sector Control (Domination, practic), Combat Mission (Assault), Hotspot (mai multe bombe, mai multe locaţii). În schimb, modul de joc Home Run, o abordare oarecum nouă (un Counter-Strike cu steaguri), probabil cel mai interesant din pachet, provoacă dependenţă şi e unul din cele mai bine echilibrate formaturi pe care ni le-a pregătit Danger Close Games.

Trailer:



Mai multe pe: http://computergames.ro/review/medal-of-honor-warfighter-review/

2Parale.ro

Categorie: Action | Adăugat de: Adrian | Tag-uri: gratis, competitii, Review, OF, jocuri, medal, online, Cupe, Honor:, Warfighter
Vizualizări: 798 | Descărcări: 0 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar